P.N.: Eu locuiesc şi într-un cartier mai inflamat - Ferentari. Drogurile sunt acolo la mama lor! Dar asta nici nu are atâta importanţă. E Bucureşti şi, unde te duci, sunt droguri peste tot: dacă te duci la un restaurant şi nu găseşti heroină, e cocaină, dacă nu e cocaină, e "Molotov“ (amestec de cocaină cu heroină), sunt pastile, e o "iarbă“, e un haşiş. Chiar dacă nu stai în Ferentari sau Pantelimon, poţi să te duci şi pe Primăverii, tot dai de droguri. E anturajul de aşa natură: unde te învârţi, acolo sunt droguri. Ei, aveam un prieten a cărui mamă era traficantă. Am fost la el şi m-a întrebat dacă vreau să trag şi eu; a-nce­put să-mi spună ce efect are, că el se simte foarte bine. Mi-am spus să încerc şi eu, iar prima oară am încercat direct la seringă, nu ţigară sau "folie“. Am dat la "unităţi“. Am consumat doza, mi-a dat o stare plăcută, aşa cum o defineam eu la 15 ani. Am continuat şi a doua zi, şi a treia, şi a patra şi aşa mai departe. Am ajuns să fur, să nu mă mai bage nimeni în seamă, prietenii se dădeau la o parte. Făcusem şcoala, nu eram la liceu, deja bagabonţeam.
Rep.: Situaţia materială a familiei?
P.N.: Făceam rost de bani din infracţiuni, familia ştia deja că sunt consumator. Familia îmi dădea bani sub limita posibilităţilor de a cumpăra droguri. Doar nu era ca mama, tata sau fraţii să-mi dea bani să-mi cumpăr droguri! Dacă mi-ar fi dat un milion jumate - două, erau conştienţi că-i dau pe droguri. Aşa că îmi dădeau mai puţini, ca să nu-mi cumpăr. Nu-mi dădeau ei ca să-mi cumpăr moartea.
Rep.: La ce vârstă aţi fost arestat prima dată?
P.N.: Aproape nouăsprezece ani. Am furat, erau mici găinării, dacă eram un copil... Un casetofon, o geantă, diverse obiecte din maşini.
Rep.: Câţi ani aţi fost închis?
P.N.: Am stat puţin atunci. Tata trăia şi m-a ajutat. S-a gândit că poate puşcăria mi-o băga minţile-n cap, că după aia vin acasă şi nu mai consum. Am stat aproape un an şi două luni în Penitenciarul Rahova.
Rep.: Erau droguri în penitenciar?
P.N.: Da, foarte multe. Şi atunci, şi acum. E piaţă de desfacere şi la Rahova, şi la Jilava, şi la Giurgiu. Sunt blocuri unde te poţi servi şi la două noaptea; dacă la două vrei heroină, consumi; dacă la ora patru vrei cocaină, consumi.
Rep.: Şi cum faci, suni la room - service?
P.N.: Nu, e ceva mai ingenios: scoţi capul pe fereastră şi ţipi la cutare sau la cutare. Arunci o "caleaşcă“ - o sfoară care la capăt are o pungă, o sacoşă, ceva impro­vizat. Scrii acolo ce doză vrei. Dacă ai un telemobil, faci afară o confirmare cu bani. Cât am stat la Rahova şi Jilava, pe primul "mandat“, am consumat foarte multe droguri. Banii veneau de la familie: spuneam că am avut un conflict cu nu are importanţă cine, că am făcut aia, am dres aia, că trebuie să plătesc; soţiei îi spu­neam altceva, tot de plăţi; la prieteni, altfel, să-mi dea bani cu împrumut.
Rep.: Cât aţi stat a doua oară?
P.N.: Am "căzut“ imediat, după cinci luni, tot din cauza drogurilor. Am fost liber din martie până-n august 2001. "Mandatul“ trecut mi l-am petrecut în mai multe peniten­ciare din ţară: Jilava, Rahova, Giurgiu, Mărgineni, Aiud. Fugeam de droguri, peste tot dădeam de droguri. Am ajuns la Tulcea, dar aici nu s-a auzit de aşa ceva, de droguri sau de telefoane mobile.
Rep.: Cum era sevrajul, aţi beneficiat de asistenţă medicală?
P.N.: La Jilava era aplicat un anumit program pentru consuma­torii de droguri. Venea la uşă domnul asistent şi ne striga nu după nume, ci după coduri. Aveam legitimaţie cu un cod. Asistentul venea zilnic şi ne dădea o seringă dimineaţă, una după - amiază, una seara. Goale, să-ţi injectezi droguri. Sterile, ca să nu te-mbol­năveşti, să nu iei seringa de pe jos sau de pe geam şi să faci hepatită C, cum am luat eu, sau SIDA, sau boli venerice. Sâmbătă şi duminica se lăsa o cutie plină cu seringi, să servească cine vrea. Piaţa de desfacere e mare, consumul e-n floare, traficul e la fel. Mai pe înţeles: mă simţeam ca "afară“. A doua perioadă de detenţie a durat patru ani, dintre care la Tulcea am stat aproape un an şi jumate. Aici nu sunt droguri, cum spuneam, ba chiar m-am lăsat de fumat. Îmi revenisem. Eu am făcut sport de performanţă, rugby. La Dinamo am făcut, de la şase - şapte ani. Când am venit la Penitenciarul Tulcea, aveam puţin peste şaptezeci de kile; când am ieşit, 114. M-am liberat, am stat zece luni "afară“, mi-am văzut de treaba mea. Mi-am făcut o familie, am făcut şi un copil. Cinci luni nu m-am atins nici de ţigări.
Rep.: Cum v-aţi reapucat de droguri?
P.N.: Mi-am luat o maşină, dar nu aveam şofer. Şi, dacă stau într-o zonă foarte "bună“, Ferentari, am găsit un şofer drogat. Într-o seară, mă aflam cu nişte prieteni la un restaurant de pe Ferentari. La un moment dat, un prieten îmi cere cheile de la maşină ca să-şi ia ceva de undeva. Soţia mea nu a vrut să i le dea, că ştia că e drogat, i-am spus că plec eu cu el. Aia mi-a trebuit: eram ameţit un pic şi mi-am spus să încerc şi eu puţin. Asta a fost, şi iar am ajuns la puşcărie.
Rep.: Aveaţi atunci un loc de muncă?
P.N.: Nu.
Rep.: Dar aţi muncit vreodată?
P. N.: Da, dar nu cu carte de muncă sau cu vreun act întocmit. Munceam. Aşa-i spuneam soţiei dimineaţa, că plec la muncă. Am muncit ca bodyguard la o discotecă, la un restaurant, la un ştrand. Am muncit chiar şi cu cârca la mai multe tarabe cu fructe, la Piaţa "Unirea“, la un prieten cu care copilărisem şi făcuserăm sport împreună. Mi-a spus că pe mine
m-au nenorocit drogurile şi a vrut să mă ajute. Mergeam la en-gros-uri de fructe şi nu era zi să nu-mi dea bani. Bani ca lumea, era bine! Nu a putut să mă scoată din belele.
Rep.: Cât e pedeapsa actuală?
P. N.: "Mandatul“ ăsta e de patru ani şi nouă luni. Am făcut trei ani jumate.
Rep.: V-aţi căsătorit în perioada de zece luni.
P.N.: Eu şi soţia ne ştiam de mici copii, stăm pe aceeaşi scară de bloc, ne despărţeau două etaje. Era un băieţoi, era tovarăşul meu de joacă. Ne-am luat după al doilea "mandat“ al meu.
Rep.: Şi accepta să consumaţi droguri?
P.N.: Normal că nu! Soţia nu consumă, vine dintr-o familie bună, nici familia nu concepe aşa ceva. Cumnată-meu s-a mai apucat de aşa ceva, de prostii din astea de magazin, cu ierburi. Ăsta e un trafic care-i susţinut.
Rep.: De cine?
P. N.: În primul şi în primul rând de către Guvern. În spatele magazinelor de acest fel sunt nişte oameni foarte mari şi foarte grei.
Rep.: Aveţi informaţii sau e, aşa, o intuiţie?
P.N.: Nu e intuiţie, am eu infor­maţiile mele care sunt limitate pentru mine, acolo. Nu pot să dau nume. Acolo se spală foarte mulţi bani. Prin ierburile alea intră în ţara noastră foarte multă heroină. P-aici intră un TIR (trage cu degetul o linie pe faţa de masă - n.n.), pe care-l prind, iar pe partea asta (trage o alta - n.n.) intră zece care nu sunt prinse. La noi, acolo, în sectorul 5, e o persoană mare, foarte mare, care apare la televizor mai mereu şi care are acolo magazine.
Rep.: Soţia are loc de muncă?
P.N.: Lucrează, dar nu cu acte. Are cu ce să întreţină copilul care acum are şapte ani.
Rep.: Ce ştie copilul despre tata?
P.N.: Ştie că sunt plecat în Spania. Chiar primesc o scrisoare - două pe zi. Dar când a mai venit pe la mine m-a întrebat de ce sunt în Spania cu atâta poliţie. Mă înţeleg foarte bine cu familia. Ei, mai am două luni. Trebuia să fiu de mult timp acasă, dar am avut probleme când m-am drogat la Jilava. Acolo am consumat heroină şi mi s-a făcut raport nu pentru bătaie, ci pentru intenţie de evadare. Eu nu am intrat într-o zonă interzisă: curţile de aer sunt la Jilava una lângă alta, despărţite una de alta de un gard foarte mic. Am sărit dintr-o curte în alta, aveam boală pe cineva, dacă aşa gândeam eu atunci, cu drogurile alea în cap... Vroiam să-l prind pe ăla, că de ce nu mi-a dat doza de ieri. Cum puteam evada?  Aici, la Tulcea, toată lumea e cu cârca şi cu munca.
Rep.: Când eraţi "afară“, câţi bani vă trebuiau zilnic pentru droguri?
P.N.: În ultima perioadă, două milioane dimineaţa, un milion jumate (spre două), după-masa, iar seara tot în jur de două milioane, da’ trebuia să am şi pentru dimineaţă. Între şase şi nouă milioane pe zi numai pentru consum.
Rep.: Adică eraţi drogat în permanenţă?
P.N.: Ajunsesem într-o fază în care nu mă mai bucuram de plăcerea aia de a consuma, pentru starea aia, consumam numai ca să-mi revin, să fiu om, să nu mai fiu legumă. Nu mai era plăcere, devenisem sclavul drogurilor.
Rep.: Aţi încercat vreodată o cură de dezintoxicare?
P.N.: Da, au fost perioade când mă duceam pe la Poiană, la ţară, pe la bătrâni, la Constanţa, pe la mare. Fugeam de droguri, mă refugiam. La ţară unde să găsesc, în pădure? Suportam răul ăla, stăteam, încer­cam să mă distrez cu cine plecam, că nu plecam singur, de nebun. Luam medicamente cu mine, Metadonă sau Tramadol, stăteam câte o săptămână, două. Reveneam în Bucureşti şi-mi spuneam că gata, nu mai "trag“. Dar iar le luam.. Scurte au fost perioadele de libertate, dar m-am drogat şi la puşcărie, cum vă spuneam. Eu recunosc, scrie şi-n dosarul meu. Numai în "mandatul“ ăsta am făcut cinci - şase sevraje, come, am căzut pe jos de la consum prea mare de heroină... Singurul penitenciar în care nu se poate consuma, chiar dacă vrei, este cel din Tulcea. Nu se pot introduce, nu poţi face legătura cu cineva pentru, aşa cum spunem noi, o "primire“. N-ai cum.
Rep.: Ce veţi face după ce ispăşiţi pedeapsa?
P.N.: Gândul meu este să nu mai stau în oraşul ăsta, Bucureşti. Vreau să merg undeva "afară“, unde am pe cineva, am acolo un apartament, nu-mi fac probleme. După câte am eu în minte, vreau să mă nasc a doua oară. Am deja treizeci de ani...
Rep.: Aţi prospectat zona, sunt consumatori de droguri?
P.N.: Tocmai asta vorbeam cu per­soana de acolo şi-mi spunea că dacă nici acolo nu mă astâmpăr, că-s foarte mulţi albanezi şi maro­cani... Drogurile sunt acolo pe stradă, la mama lor, se consumă în văzul lumii. Vreau să-mi văd de viaţa mea, eu zic că o să-mi fie bine.

Comentarii (0)