Tokyo 2020: CIO susține că Jocurile sunt echilibrate între sexe, dar egalitatea nu este atât de simplă | egalitate | DW

„Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 vor fi primele Jocuri Olimpice echilibrate de gen din istorie, cu participarea a 48,8% dintre femei”, a declarat președintele CIO, Thomas Bach, într-o declarație din martie.

El a continuat subliniind că „CIO trimite un alt mesaj foarte puternic lumii că echilibrul de gen este o realitate la Jocurile Olimpice”.

Este mult timp să urmeze un reper, mai ales în lumina faptului că, atunci când femeile au început să concureze la Jocurile Olimpice în 1900, erau doar 23 din aproape 1.000 de sportivi.

China va prelua conducerea, 69% dintre femei înscriindu-se în echipa sa de 433 de persoane. Alte puteri olimpice sunt în urmă, dar mai mult de jumătate dintre națiunile concurente, inclusiv primii nouă medaliate finale la Jocurile Olimpice de vară din 2016, trimit la Tokyo echipe formate din aproape 50% dintre femei.

Egalitatea de gen nu se referă doar la potrivirea cât mai multor femei posibil, ci și în a le lăsa să performeze pe picior de egalitate și a le oferi o șansă mai mare de a câștiga la fel ca omologii lor bărbați.

În ce țări au sportivele la fel de mari șanse de a câștiga medalii ca și omologii lor masculini? În ce țări nu este încă adevărat acest lucru? găsește-l afară, ANALIZA DW Numărul de medalii și cifrele compoziției echipei furnizate de Olimpia, un site web operat de un grup de istorici și statisticieni olimpici.

Depășind

Usain Bolt i-a lăsat pe toată lumea cu gura căscată în 2008, doborând recordurile mondiale și făcând „Jamaica” sinonim cu viteză. Cu toate acestea, singurul om care a câștigat medalii pentru o țară din Caraibe a fost la Beijing. Din cele 11 medalii câștigate de Jamaica, nouă au fost câștigate de femei.

La o zi după victoria lui Bolt, Shelley-Ann Fraser-Price, considerată cea mai rapidă femeie în viață, a câștigat cursa de 100 de metri. Ei i s-au alăturat pe podium alte două femei din Jamaica, o țară în care sportivele de sex feminin au avut tendința istoric să-și depășească omologii masculini.

Shelley-Ann Fraser-Pryce din Jamaica sărbătorește după ce a câștigat finala de 100 m feminin la Campionatele Mondiale de atletism din 2019

Presupunând că atleții de ambele sexe au abilități similare și acces la resurse, este corect să ne așteptăm ca femeile să reprezinte aproximativ 50% dintre sportivii din echipa olimpica a națiunii. În acest caz, este de asemenea corect să presupunem că ar trebui să câștige aproximativ 50% din medaliile țării lor. – Chiar și cu ușoare avertismente, cum ar fi sporturile de echipă și evenimentele mixte.

În 2008, 27 de atlete reprezentau 54% din echipa Jamaica de 50 de oameni, dar au câștigat 82% din cele 11 medalii ale țării.

Jamaica este doar o țară în care femeile tind să aducă acasă mai multe medalii decât ar sugera componența de gen a echipei lor.

Australienii au produs mari înotători, inclusiv Shane Gould, care a câștigat cinci din 17 medalii pentru țara ei la Munchen în 1972. Sprintul pe distanță lungă este dominat de etiopieni. Olandezii sunt bicicliști și înotători excelenți. Mai e și România, care este poate cea mai de succes țară ca număr de femei olimpice.

Femeile românce și-au depășit în mod constant omologii lor masculini din anii 1970, la început, în mare parte datorită echipelor de gimnastică ale țării, conduse de Nadia Comăneci, care la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 a devenit prima atletă care a marcat 10 complet.

„Din cei 10 sportivi inovativi olimpici, opt sunt femei și doi bărbați”, spune Christian Botario, șeful departamentului internațional al Comitetului Olimpic Român.

Botario spune că factorii socioeconomici se află în spatele acestei diferențe de gen inversate, observând că sportul oferă o carieră mai puțin stabilă decât majoritatea activităților.

„În timp ce femeile apelează la muncă profesională, bărbații simt de obicei responsabilitatea de a întreține familia, așa că au nevoie, în mintea lor, de un loc de muncă pentru a câștiga bani”, spune Botario.

Părerea lui poate explica modul în care societatea romană vede sexul și sportul astăzi, dar există o altă explicație posibilă: țara face parte din Blocul de Est de mai bine de 40 de ani, într-un moment în care națiunile conduse de comuniști, în special, considerau Olimpiada. o posibilitate. platforma de publicitate.

La 14 ani, Nadia Comaneci a câștigat trei medalii de aur și a marcat primele 10 din istoria gimnasticii olimpica. Ea a contribuit la consolidarea unei moșteniri de victorii ale femeilor în sportul românesc, care continuă și astăzi.

„Sportul feminin a fost, de asemenea, o oportunitate politică de a promova supremația politică a propriilor lor regimuri”, spune Anke Hilbrenne, un istoric care cercetează genul și sportul la Universitatea Georg-August din Göttingen, Germania.

Potrivit ei, era important ca discursul comunist să sublinieze egalitatea percepută între bărbați și femei, iar olimpiadele erau mijlocul ideal pentru a face acest lucru. Țări precum Cehoslovacia, Uniunea Sovietică și Germania de Est erau deja locuri în care femeile și-au întrecut omologii masculini, la fel ca și în România. Exemplul negativ vine însă dintr-o țară cu o ideologie similară.

performanți slabi

Mulți o consideră pe Mireia Lewis cea mai bună jucătoare de volei. Ea a câștigat trei medalii de aur olimpice cu Cuba între 1992 și 2000, dar moștenirea ei nu a durat. Echipa cubaneză de volei, odată intimidată, nu s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2008.

Contextul Cubei este diferit de cel al altor țări. În ciuda constrângerilor economice din cauza embargoului SUA, a populației sale de doar 11,3 milioane și a numărului mare de dezertare în rândul sportivilor, ea ocupă locul 18 în numărul total de medalii.

În prezent, majoritatea medaliilor vin în box, o pasiune națională pe care sistemul cubanez nu o consideră potrivită pentru femei, adică doar bărbații au voie să concureze. Femeile aduc adesea acasă medalii la judo și taekwondo, dar obsesia statului nu este la îndemână pentru ele.

Obstacole similare există și în alte țări în care femeile tind să lovească cu pumnii sub greutatea lor.

Sportul național al Iranului este luptele, dar țara nu a trimis o luptătoare la jocuri. Bărbații din Uzbekistan au câștigat constant medalii la box și haltere, dar medalia de bronz la gimnastică este singura medalie câștigată de o sportivă din țară.

Sprintera Farzana Al-Fasei este una dintre cele 11 iraniene care vor concura la Tokyo, reprezentând 16% din echipa lor națională. Nimeni nu va concura la lupte, sportul național al Iranului și principala disciplină a medaliatilor.

Cu toate acestea, nu toate diferențele pot fi explicate prin conservatorismul social. Femeile braziliene câștigă în mod constant mai puține medalii decât s-ar putea aștepta, în funcție de procentul din echipa pe care o alcătuiesc. Acest lucru se întâmplă în ciuda sentimentului general de mândrie al țării față de icoane feminine, cum ar fi gimnasta Diane dos Santos sau fotbalistul Marta.

Același lucru este valabil și pentru țara progresistă Suedia – Deși au fost mai multe suedeze care concurează la Jocurile Olimpice decât bărbați din 2008.

puterile

La finala evenimentului de gimnastică de la Rio din 2016, superstarul american Simone Biles a urcat pe scenă pe melodiile „Mas Que Nada”, un spectacol emblematic care i-a făcut pe spectatori să cânte împreună cu rutina ei de podea.

Odată ce a părăsit lumina reflectoarelor, Biles a fost îmbrățișată de coechipierii ei. Tocmai au câștigat medalia de aur pentru Statele Unite. Și în curând vor împărți podiumul cu echipele rusești și chineze.

Această competiție rezumă modul în care au loc Jocurile Olimpice de vară din 1996, când Rusia și China au înlocuit Uniunea Sovietică ca principali concurenți pentru Statele Unite în cursa pentru medalii. Matematica este o parte importantă a succeselor acestor țări.

La Rio, femeile ruse și americane reprezentau aproape 50% din echipele lor și au luat o cotă egală de medalii. În mod similar, femeile chineze reprezentau aproximativ 60% din echipa lor și au câștigat un număr proporțional de medalii.

spune Michelle Donnelly, cercetător în managementul sportului la Universitatea Brock din St. Catharines, Ontario, Canada. „

Succesul olimpic nu implică șanse egale și poate masca probleme sistemice, gimnastica americană fiind un prim exemplu. La doi ani după Jocurile de la Rio, patru dintre cei cinci membri ai echipei au prezentat acuzații de agresiune sexuală din partea angajaților USA Gymnastics.

„Aceste femei au mers constant la Jocurile Olimpice și au câștigat medalii”, spune Donnelly. „Acesta nu este în sine o dovadă a egalității de gen. Este un succes în ciuda inegalității de gen”. „Trebuie să săpăm mai adânc pentru a vedea condițiile în care aceste femei concurează”.

Cu toate acestea, în 2021, femeile concurează în mai puține evenimente și primesc mai puține medalii decât bărbații. Reglementările vestimentare sunt mult mai stricte pentru femei decât pentru omologii lor bărbați. Pierre Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, s-a opus participării femeilor la același eveniment pe care l-a imaginat în 1896.

Potrivit lui Donnelly, se fac multe progrese, dar această moștenire sexuală continuă să influențeze matematica și continuă să împiedice căutarea adevăratei egalități.